Postul ăsta e scris pentru tine. Pentru tânărul deștept și implicat. Pentru activistul devotat cauzei în care crede. Pentru specialistul dedicat. Pentru antreprenorul vizionar. Pentru orice om care face cu pasiune ceva în care crede.
Și postul ăsta e despre politică. Despre cum o vedem și despre cum ne raportam la ea.
La momentul la care scriu acest articol am 3345 de prieteni pe Facebook și cred că majoritatea lor sunt oameni tineri. Undeva între 20 și 40 de ani. Iar restul, cred că sunt părinți de oameni tineri.
În fiecare zi citesc cum se raportează prietenii mei, cei 3345, la politică, la oamenii politici și la impactul pe care îl au ei în viața noastră, a tuturor.
Cum se raportează prietenii mei la politică?
- Cei mai mulți dintre prietenii mei sunt furioși. Fiind inteligeți, au un nas fin pentru minciună, pentru demagogie și pentru prostie. Le detectează rapid și le sancționează cu post-uri, like-uri și share-uri. De cele mai multe ori supapa asta a „împărtășaniei cu alții” și a finei ironii la adresa a ce ne deranjează e suficientă cât să îi calmeze. Asta până mâine… când o iau de la capăt.
- Unii dintre ei devin de-a dreptul revoltați și în cazul fericit își canalizează furia și revolta în ceva productiv: încep mișcări, proiecte alternative realității din sistem, fac networking, încearcă să strângă o masă critică și cumva, una peste alta, încearcă să-și construiască o bulă (ferită de infecția sistemului) și să trăiască în ea.
- Și mai sunt unii care pur și simplu ignoră politica. Îți văd de treabă, muncesc, construiesc, inovează și speră să aibă cât mai puțin de-a face cu lumea politică.
Ce înseamnă pentru prietenii mei politica?
- Mizerie, murdărire, corupție, oameni corupți și incompetenți. (asta pt. majoritatea)
- Un impediement, o complicație, un sac fără fund. (asta pt. antreprenori)
- Cel mai rău lucru de pe pământ. (asta pt. fataliști)
- O sursă de divertisment (asta pt. telespectatori)
Și lista poate continua. Politica e de rău. Niciodată de bine. Politica e ceva de care nu vrem să ne atingem și cu care nu vrem să avem de a face.
Dragi prieteni, adevărul e că…
politica și oamenii politici ne influențează și ne afectează viața fie că vrem, fie că nu. Depindem de ei și de deciziile pe care le iau mai mult decât ne dorim să recunoaștem.
Depindem cu educația, cu sănătatea, cu afacerile și cu siguranța. Depindem cu nervii, cu răbdarea, cu speranța și cu resemnarea.
Și nici o bulă, sau nici o izolare, oricât de bune ar fi nu vor schimba situația asta.
Să spui că tu nu vrei să ai de-a face cu lumea politică pentru că îți face scârbă, e ca și cum ai spune: băi, eu nu vreau să pun mâna pe motorul ăsta stricat că o să mă murdăresc. Mai bine stau aici pe marginea drumului și critic mașina… și mecanicul… și motorul… Și dacă-mi rămâne timp și energie după înjurat, poate mai stau puțin…. și sper la ceva mai bun.
Dar nu! Sub nici o formă, eu nu vreau să pun mână. Că mă murdăresc… că mi-e scârbă.
Dar dacă nu vine nici un mecanic providențial?
Sau, dacă mecanicul care vine e copilul mecanicului care a făcut și ultima dată treabă de mântuială?…
Fuga, ignoranța, izolarea sau resemnarea nu sunt sub nici o formă soluții. În fapt, ele sunt, probabil, cea mai mare problemă.
De ce?
Pentru că în România sunt o grămadă de tineri impresionanți, tineri cu minte, cu performanțe, cu resurse și cu putere, care nu ajung niciodată în locurile de unde chiar ar putea schimba lucrurile. Și cauza pentru care nu ajung acolo e, de cele mai multe ori, din vina lor!
Pentru că sunt oameni care pierd bătăliile înainte să le înceapă… pentru că le e prea scârbă să se apropie de câmpul de luptă.
Vă invit, să ne încercăm mintea și lozul la un trai mai bun, construit de noi, pentru noi. Și dacă o să eșuăm cu asta, atunci măcare ne vom fi câștigat dreptul la protest și la nemulțumire.
Cine nu încearcă să schimbe ceva, chiar și în murdara lume a politcii, nu are dreptul să vorbească. Pentru că e ușor să stai pe margine și să dai soluții (și like-uri și share-uri), dar este infinit mai greu să pui mâna pe motor și să te apuci de reparat.
Și da, o să ne murdărim. Și da, o să facem sacrificii de ordin personal. Dar eu nu văd altă cale strategică.
Dacă toți tinerii și toți oamenii valoroși fug de politică, atunci actuala ei clasă o să fie înlocuită de oameni exact la fel, sau mai rău. E simplu și e logic.
E ăsta un îndemn de „intrați în politică!”… ?
Nu. Dar e un îndemn pentru toți tinerii care vor o țară „ca afară” să înțeleagă că doar ei o pot construi.
Vrei schimbări în educație? Intră în educație. Inovează în educație. Fă ceva!
Vrei schimbări în sănătate? Intră în sănătate și fă ce zicea Ghandi: fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.
Vrei schimbări în administrație? Întră în administrație.
Blamul și critica sunt niște supape eficace, dar sunt pentru oameni slabi. Ele nu sunt valoroase decât dacă sunt acompaniate de acțiune.
Nimeni nu o să te ajute la nivel personal, dacă nu o s-o faci tu primul. Și nimeni nu o să schimbe o clasă politică, dacă nu începe cineva.
Și sunt unii care au început…
În numărul 7 al Decât O Revistă, Vlad Mixich a scris un articol despre Monica Macovei al cărui final mi-a rămas în minte.
Dar Macovei nu vrea să fie doar atât. Ea vrea să lupte, să schimbe, să împingă lucrurile înainte. „Eu încerc”, mi-a spus la plecarea din Vama Veche. „Cât pot și cât mi-e dat. Măcar să spun lucruri, dacă nu pot să determin schimbarea. Dar și alții trebuie să facă asta. Nu sunt singură. Dar nu suntem încă destui.”
Eu sper ca, încet, încet să schimbăm politica noastră personală de „oameni scârbiți de politică”, cu una care, într-o bună zi, să ne ajute să îndeplinim profeția din spatele acelui „încă” din spusele Monicăi Macovei. Pentru că suntem mai mulți decât cred ei… 
The post „Mi-e scârbă!” sau despre implicarea tinerilor în politică appeared first on Paul Olteanu . Ro.
